iarna

i'm only fooling myself..

zambeste..

e roz afara:)

crize de toamna(1)

Numar firele de praf care se vad atunci cand imi bate soarele in camera. si sunt atat de multe incat, instinctiv, imi acopar gura si nasul si ies din incapere. Sau doar trag jaluzelele. Uite asa ele dispar si ma cred din nou in siguranta, in micul meu Univers. Cum poate Universul sa fie mic? Cum poate marea sa ma calmeze si sa ma darame, asa cum nimeni nu o face? Mi-e dor de mare, atat de dor incat simt cum ma doare. M-am saturat de oameni. M-am saturat de mine, iar eu 'sunt' doar prin ceilalti. Asa cum exist prin mare. Asa cum fiecare por urla, fiecare neuron cauta o cale de scapare, iar mainile imi tremura necontenit. Toata fiinta mea tanjeste dupa mare, dupa imensitatea, paradoxul si linistea ei obositoare. Simt ca am adunat in mine "existenta sutelor de ani", ma simt grea, ironica, ascunsa si atat de previzibila. Obosita, nervoasa, plictisita. As vrea sa ma inec in mare, sa simt valurile si sa aud urletul apei. Sa incerc sa respir si sa nu pot, sa simt o greutate uriasa care imi apasa sternul, sa ma ambitionez si sa pot. Sau sa renunt si sa pipai linistea, Marea

"Mergi cu mine?", si il apuca de mana,crezand ca va zice "da". "Nu. Nu mai am cum sa te ajut. A fost alegerea ta,mai stii? De acum m-ai pierdut si pe mine." Si a plecat fara niciun alt cuvant, fara sa se uite inapoi. Ea a stat in loc. Astepta,crezand ca dupa 10 pasi se va razgandi, se va intoarce la ea si o va saruta. Aproape ii venea sa rada, doar asa facea de fiecare data. Si a asteptat, pana cand conturul i s-a pierdut printre masini si oameni cu umbrele. Atunci si-a dat seama ca e singura in ploaie. Intr-adevar singura, fara urma de prieteni si fara el. Dar cam atat cu constiinta de sine, niciodata nu si-a dus ideile pana la capat si nici asta nu avea sa iasa intreaga din capsorul ei frumos. S-a uitat la cer si a inceput sa fredoneze melodia aia ridicola pe care o auzise in taxi, ceva cu primavara. "Dar nimeni nu stie ca a venit toamna? Cum sa difuzeze asa ceva, de parca totul ar fi un zambet si soare?! Sunt atatia nefericiti, ca mine.." Se indreapta spre primul Pub pe care il vede si intra cu nepasare, de parca nu aici si-ar fi petrecut ultimele saptamani, dand peste cap sticle intregi de vodka, plangandu-se de amarul vietii. Era alcoolica si de-asta el o parasise. "Ce tampit, si mai si zicea ca lupta sa ma salveze. Unde e acum? Sta linistit si asteapta masina, fara sa se gandeasca ca m-am udat toata si tremur de frig. Eh, dar cine are nevoie de el?". Primul pahar, al doilea.. "Domnisoara!", o striga barmanul disperat, "veniti acum! Cred ca este sotul dumneavoastra.". Se ridica de pe scaun si se indreapta spre usa localului. Nu intelege ce e cu atata lume pe strada-inghesuiala si o masina de politie. Isi face loc prin multime si ajunge langa trotuar, unde vede un cearceaf alb plin de noroi si sange. Deja stie ce s-a intamplat.
"Domnisoara, il cunoasteti?"
"L-am cunoscut, trebuia sa fie salvarea mea. Si era singurul.."

Time for love(1)

Il caut cu privirea in fiecare colt de strada, pe fiecare umbra, in fiece adiere care imi aduce la nari parfumul lui. Si vine toamna, prima petrecuta departe de el si cu sufletul gol. Dar nu am de gand sa plang, sa regret. Am deschis larg fereastra. Aceasta e povestea mea..
"Primavara. Primele raze ale soarelui se miscau delicat pe trupul ei tanar, plin de viata. Statea tolanita pe o banca, cu fusta leganandu-se usor in bataia vantului. Parul castaniu care ii cadea lejer pe umeri disturba armonia locului, si toate nuantele acelea de verde fraged pareau sa o invidieze si dezaprobe, in acelasi timp. Era a doua oara in ultimele cateva zile cand trecea prin acelasi parc, asteptand ca ceva sau poate cineva sa o trezeasca. Nu se simtea singura sau coplesita, doar prinsa in amorteala lumii.." Ar trebui sa continui povestea, dar nu pot. Imi lipsesti tu, tu ca parte din mine, tu ca eu..Stii care era partea cea mai frumoasa din relatia noastra? Noi,iubite.. Promit o continuare.

negru

Negru, negru apasator pretutindeni. Copaci negri, case negre..flori negre..cerul intunecat cum nu a mai fost vreodata. Pasii ei lasa urme-cum altfel decat negre..se plimba fara scop,cu multe ganduri insa,si cu o iluzie..doar o iluzie. Ce i s-a intamplat,nu stie. Sau poate nu cauta sa afle..e doar o alta fiinta,in acelasi univers negru. Isi aminteste de copilarie,de soarele acela orbitor,de parfumul dulce de vanilie al mamei,se gandeste la fluturi,la prietenii buni pe care ii avea. Se gandeste la Craciun, la ultimul brad impodobit, la cadouri si la zapada. Se gandeste la el..cu tristete. Cum a ajuns aici..cum a ajuns o umbra? Ar vrea sa iasa din nepasarea dureroasa ce a cuprins'o..acum isi doreste sa simta,sa iubeasca...a uitat de gandurile sinucigase si de melancolia in care a trait. Dar..ce poate face? Au trecut luni,poate chiar ani..de ce si'a amintit asta acum?...De vina..adierea nebuna a vantului,aceeasi pe care a simtit'o atunci..cand s'a aruncat in gol de la etajul 10. Senzatia stranie de eliberare, pe care o regreta insa nespus..E doar 'o alta' umbra,la fel de neagra ca proprii ochi.

o idee

O tacere brusca..linistea apasatoare ce nu credea ca se va lasa intre ei vreodata..sta pe banca. Seara tocmai ce si'a facut simtita prezenta..parea ca ii este frig..si in oricare alta zi el s'ar fi apropiat si ar fi strans'o in brate..dar acum nu.. Sta undeva in fata ei..si asteapta. Pare a se uita dincolo de orice..dincolo de ochii si sufletul ei.. Pare..departe si strain. Iarna era anotimpul lor preferat,acum sunt doi oameni in acelasi colt alb. Privirea lui a ramas rece.Ea..doar exista..